Este timpul sa monitorizam pretul activelor.

Discutiile din prezent pun in chestiune actuala politica monetară a Fed, adica daca masurile curente (pastrarea ratei dobȋnzii de referintă la un nivel foarte scăzut 0-0,25% p.a.) vor contribui la un mediu inflationist in viitorul apropiat.

Recentul raliu din piatele de actiuni ar putea fi rezultatul unei uriase sume de lichiditate care a fost injectata in economii de bancile centrale. Aceasta pare sa fie cazul Chinei unde conform bancii centrale chineze aproape 30% din creditul suplimentar de la începutul anului 2009 a mers direct in piaţa chineză de actiuni.

În dezbaterea cu privire la cauzele crizei financiare din 2007-2009, unul dintre factorii care cu siguranţă au contribuit la aceasta a fost politica Fed sub mandatul fostului guvernator Alan Greenspan si opiniile sale că nu a fost responsabilitatea unei bănci centrale de a încerca să tina in frâu o bulă de active, ci pur şi simplu de a pune în ordine lucrurile după ce bula a explodat. 

Aceasta se referă la semnul înşelător pe care Greenspan le-a dat pieţelor financiare că, atunci când o bulă de active a fost detectata, banca centrală nu ar face nimic in legatura cu asta. Potrivit guvernatorului singurul lucru pe care Fed ar trebui să-l facă atunci când un bula speculativa explodeaza, este sa furnizeze suficienta lichiditate sistemului, pentru ca industria bancară sa nu intre in colaps. 

Într-un discurs ţinut la Clubul Economic din New York, în Decembrie 2002, acesta a formulat doctrina lui dupa cum urmează: "Bulele de active nu pot fi detectate şi politica monetară nu ar trebui să fie în orice caz utilizata pentru a le ţine în frâu. Colapsul bulelor poate fi detectat, totusi politica monetară ar trebui să fie utilizata pentru a compensa efectele negative care decurg  din aceasta situatie".

În atenuare, cineva ar putea nota că acest lucru a fost în conformitate cu mandatul scris  în actul fondator al Federal Reserve, care pune accent pe menţinerea unui  mediu inflaţionist stabil şi stimularea economiei Statelor Unite spre un nivel al ocupării forţei de muncă cat mai aproape de nivelul natural de echilibru. Principalul instrument pe care Fed trebuie să-l utizeze pentru a-si îndeplini mandatul este schimbarea ratei dobinzii de referinta de-a lungul timpului. Intr-o economie supraîncălzita Fed va ridica rata dobinzii, şi vice-versa. 

În timp, Federal Reserve a folosit acest instrument de politica monetara (rata dobinzii) pentru a conduce Statele Unite şi în mai mică măsură economia globala în perioadele de criză financiară, cum ar fi timpul crizelor din Asia, Rusia, LTCM şi 9 / 11. Problema a fost însă că, în urma crizelor trecute, de explozie a bulei dotcom precum şi a atacurilor  teroriste, Fed a asteptat prea mult timp pentru a creşte rata dobinzii din nou. Acest lucru a fost combustibilul care a ajutat la alimentarea motorului creditelor ipotecare ” subprime”. 

Acum, la trei ani dupa pensionarea lui Greenspan, este general acceptat în rândul observatorilor politicii Fed şi a cadrelor academice ca Federal Reserve şi domnul Greenspan în mod special au reactionat mult prea tarziu şi au ignorat bula activelor imobiliare in progres în perioada respectivă. O cercetare a Wall Street Journal din Martie 2008, printre 55 economişti, a arătat că 46 dintre ei au fost de acord cu acest punct de vedere. 

Rămâne întrebarea dacă băncile centrale ar trebui să ia în considerare evoluţia preţurilor activelor  în momentul formulării deciziilor de politică monetară, pentru a preveni cicluri economice de tip bum si declin. În acest moment obiectivul fiecarei banci centrale din lume este de monitorizare evoluţiilor preţurilor de consum (IPC) şi preţurilor de productie (IPP) pentru ajustarea politicii lor monetare. 

Problema politicii monetare de focusare exclusiv pe volatilitatea IPC este că aceasta oferă o vedere asupra stabilitatii preturilor care poate induce în eroare. În ciuda faptului că nu au existat semne de "inflaţie evidentă", reflectate în datele IPC din acea vreme, presiunile inflaţioniste au fost create în alte zone ale economiei. Preturile activelor financiare au fost în creştere brusca şi, în final, acest lucru a avut un efect de raspȃndire în economia reala, precum şi în piaţa imobiliară. 

Nu a fost numai Statele Unite care au avut această experienţă. Aceasta s-a întâmplat înainte în Thailanda la sfârşitul anilor 1990, care a declanşat criza din Asia, în Japonia la sfârşitul anilor 1980, SUA, din nou, în timpul anii 1980 şi la începutul acestui deceniu în timpul crizei din America Latină.

Deci cineva poate argumenta că există o lege economica sau un mecanism in spatele acestor crize care ar justifica ca băncile centrale sa acorde o mai mare atenţie evolutiei preţurilor activelor în timpul unui ciclu economic. 

Credit ieftin a jucat întotdeauna un rol esenţial în mărirea artificială a preţurilor activelor. Cum se întîmpla acest scenariu? În primul rând valoarea investiţiilor începe sa creasca ca urmare a cererii de cumpărare în crestere. Pentru că este o practica comună a bancilor de a acorda credite garantate, valoarea garanţiilor care stau la baza creditarii încep sa creasca, de asemenea. Aceast fapt conduce chiar la un credit mai ieftin cum apetitul la risc al bancilor  duce la scaderea marjelor de dobînda.  Aceasta, la rândul său, are un impact pozitiv asupra ratingurilor de credit. În cele din urmă un balon de credit este construit, care numai în ultimul moment are efecte negative asupra IPC. La un anumit punct aşteptările nu mai pot fi îndeplinite şi acest lucru este factorul declanşator care împinge economia reala în sens invers.  Rezultatul este declinul economic sau recesiune. 

Nu este o sarcină uşoară de a încorpora evoluţia preţurilor activelor într-un model de politică monetară. Mai întâi de toate a detecta o bulă de active nu este neapărat un proces simplu, cel puţin nu în faza sa preliminară. În al doilea rând, există riscul ca alte părţi ale economiei sa fie afectate, de asemenea. Există un risc de ” supra-afectare” a economiei in rate ale dobinzii ridicate în scopul de a dezumfla bula detectata. Cu toate acestea bulele pot fi, de asemenea, dezumflate fără a recurge la instrumentul monetar reprezentat de rata dobînzii. Banca centrala, ca o autoritate de reglementare, are alte mijloace la dispoziţie pentru a opri anumite practici de creditare în rândul băncilor. Există, de asemenea, alte semnale de avertizare (ca, de exemplu, expansiunea creditului, cresterea preturilor acţiunilor,  cresterea preturilor caselor sau o scadere a ratei de economisire) care nu ar trebui ignorate şi pot da o indicaţie cand un bula de active este construita.

Ca urmare a acestor semnale, atunci când este evident că redresarea economiei este în curs de desfăşurare, psihologia pieţei  dictează că autorităţile monetare ar trebui să încerce să majorare pro-activ ratele de dobânda, pentru a tempera aşa evoluţii. De asemenea, din punct de vedere psihologic, o astfel de acţiune de politica monetara ar fi un semnal puternic pentru investitori că o bancă centrală este dispusă să stopeze potenţiala exuberanţă iraţională. 

(Articol scris de echipa editoriala LFM)